Ceea ce deosebește în principal creștinul de o persoană de o altă religie este iubirea. Creștinul se simte profund iubit de Dumnezeu și îl iubește la rândul lui, mai presus de orice. Din această viziune decurg alte trăsături, precum iertarea, speranța, credința, adevărul ș.a. Sf. Francisc de Assisi, prin rugăciunea sa pentru pace, ne ajută să reflectăm la binecuvântările primite prin credința în Dumnezeu, dar și la contribuția noastră la a lumina întunericul cu lumina cea adevărată a lui Isus Cristos. Rugăciunea aceasta ne indică mai exact opt lucruri pe care le putem face atunci când trăim credința în mod coerent.
1. „Unde este ură eu să aduc iubire”
„Iubiți-i pe dușmanii voștri și rugați-vă pentru cei care vă persecută” (Matei 5,44)
În mijlocul războiului, al solitudinii interioare, al depresiei sau al problemelor financiare, iubirea este lumina care alungă întunericul și care aduce pace și stabilitate. Dar cine poate să aducă iubire în viețile noastre? Doar Isus Cristos. Doar în Cristos putem să iubim pe deplin. Creștinul care este unit cu El are puterea să comunice acea iubire deoarece „oricine iubește este născut din Dumnezeu și-l cunoaște pe Dumnezeu” (1Ioan 4,7). Data viitoare când vei vedea ură, nu uita să aduci iubirea lui Dumnezeu, ca astfel El să fie cel care intervine și alungă întunericul răului.
2. „Unde este vină eu să aduc iertare”
„Dacă păcătuiește împotriva ta de șapte ori pe zi și de șapte ori se întoarce la tine, spunând: «Îmi pare rău!», tu să îl ierți!” (Luca 17,4)
Prieteni neloiali, cupluri infidele, frați ce se îndepărtează, căsătorii ce sfârșesc în divorț ș.a… toate acestea ar putea fi rezolvate cu iertarea. Iertarea cere obligatoriu comunicare, și de aceea Isus, Cuvântul, s-a întrupat ca să ne comunice iubirea Sa, ca să ne ierte și să ne aducă mântuirea. Întreabă-te: s-a întrupat iertarea în tine? Dacă răspunsul este „nu” și încă nu ai iertat acea persoană ce te-a jignit, nu te îngrijora: ai încă timp să acționezi. Mereu este timp pentru iertare. Nu uita: comunică mai întâi, apoi iartă. Vei vedea cum absolut totul se va schimba în bine în inima ta și în viața ta.
3. „Unde este dezbinare, eu să aduc unire”
„Iată cât de bine și cât de plăcut este ca frații să locuiască împreună!” (Psalmul 133,1)
Discordia este inamicul bunei înțelegeri și înseamnă mai exact „separarea inimilor” — „dis-corda”. Este normal să avem opinii diferite, dar nu este normal ca inimile să se separeu doar datorită unor probleme nesemnificative. Societatea noastră pare a promova disensiunile. Mijloacele de comunicare moderne, folosite greșit, contribuie la aceasta: dacă nu îmi place de cineva, pur și simplu îl elimin din lista mea de contacte, din viața mea. Un creștin nu face așa; el este sursă de armonie, de unitate, acolo unde nu există. Creștinul unește inimile oamenilor pentru a-i face una în Cristos: „Un singur trup și un singur spirit” (Efeseni 4,4).
4. „Unde-i rătăcire, eu să aduc adevărul”
„Consacră-i în adevăr; cuvântul tău este adevăr” (Ioan 17,17)
Erorile ne conduc mai aproape de întunericul răului. Așa după cum ura duce la război, eroarea duce la confuzie. Te simți confuz, neștiind ce să faci? Poate fi din cauza erorilor din viața ta. Care este soluția? Simplu: adevărul. Și ce este adevărul? Această întrebare i-a pus-o și Pilat lui Isus acum două mii de ani; Isus a oferit răspunsul cu puțin înainte să fie întrebat: „Eu pentru aceasta m-am născut și pentru aceasta am venit în lume, ca să dau mărturie despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă glasul Meu” (Ioan 18,37). Isus ne spune: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14,6). Dacă îl ascultăm și îl primim, vom avea adevărul. Altfel, după cum se întâmplă adesea, vom rămâne cufundați în eroare și în greutățile vieții.
5. „Unde-i îndoială, eu să aduc credință”
„Credința este garanția realităților sperate, dovada realităților care nu se văd” (Evrei 11,1)
Cu relativismul de astăzi toți par că se îndoiesc chiar și de lucrurile de bază. Trăim într-o mare de întrebări la care nu putem să găsim nici răspunsuri științifice, nici empirice. Ne ajută aici credința. Da, este un dar al lui Dumnezeu, ceea ce nu înseamnă că nu putem și să îl cerem. Să evităm atitudinea: „Îmi sunt suficient mie însumi — nu am nevoie de credință”. Mare greșeală! De ce ne-am gândi că putem răzbi și fără ceilalți, și fără Dumnezeu? Avem mult egoism și puțină umilință. Persoana care este smerită știe că nu își este auto-suficientă, ci că are nevoie de semeni și de Dumnezeu. A înțelege aceasta poate să fie începutul unei călătorii de credință care să te ajute să alungi orice dubiu.
6. „Unde-i disperare, eu să aduc speranță”
„Eu nădăjduiesc în Domnul; sufletul meu speră în cuvântul Său” (Psalmul 130,5)
Problemele de familie, morale, sociale și economice, depresiile, dependențele și crizele… pentru toate acestea mergem de regulă la un psiholog sau căutăm răspuns în știință. Dar Dumnezeu? Poate Dumnezeu să mă ajute să îmi vindec sufletul? Să mă schimb? Desigur! Poate! De aceea trebuie să avem virtutea speranței, de care ne amintim cam rar și uităm să o cerem. Această virtute ne face să ne încredem în Dumnezeu în ciuda dificultăților vieții. Pot fi conflicte și probleme, dar cu scutul speranței nimic nu ne poate răpi încrederea în Dumnezeu.
7. „Unde-i întuneric, eu să aduc lumină”
„Voi sunteți lumina lumii. […] Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre bune și să îl preamărească pe Tatăl vostru cel din ceruri” (Matei 5,14.16)
Imaginea întunericului ne face să ne gândim la singurătate, tristețe și teamă. Dimpotrivă, imaginea luminii ne face să ne simțim vii și ne ajută să vedem clar și să distingem obiectele și culorile din jurul nostru. Ce s-ar întâmpla dacă am trăi doar în întuneric? Nu am putea face nimic. Avem nevoie de lumină! Și avem nevoie și de Dumnezeu, care este adevărata lumină. Oricine îl are pe Dumnezeu în sufletul său este capabil să aducă lumină într-o lume absorbită în întunericul plăcerilor, în întunericul egoismului și lăcomiei. Fără îndoială astăzi este mare nevoie de lumina lui Cristos. Nu putem să lăsăm ca lumea să stingă această flacără care este în noi.
8. „Unde-i tristețe, eu să aduc bucurie”
„Bucurați-vă mereu în Domnul! Iarăși vă spun: bucurați-vă!” (Filipeni 4,4)
Tristețea nu este nici rea și nici bună în ea însăși: în funcție de situație ne poate ajuta sau descuraja. Excesul de tristețe nu este însă niciodată bun. O inimă care este îndrăgostită de Isus, de cuvântul Său, de misiunea Sa, nu are vreun motiv de tristețe. Sf. Paul a observat aceasta, și de aici îndemnul către filipeni de a se bucura mereu în Domnul, deoarece El este bucuria noastră absolută. Persoana care iubește nu este niciodată tristă, cu excepția cazului în care persoana iubită este departe. Ceva similar se întâmplă și pentru creștini. Vom fi mereu fericiți atâta timp cât trăim iubindu-l pe Dumnezeu.
* * *
Acestea sunt câteva dintre contribuțiile pe care le putem aduce lumii. Noi, creștinii, avem o mare comoară în vase de lut. Trebuie doar să avem răbdare pentru a găsi frumusețea semănată de Dumnezeu în noi. Iubirea, iertarea, armonia, adevărul, credința, speranța, lumina și bucuria sunt calități pe care Sf. Francisc de Assisi le-a trăit în viața sa acum opt secole. Să ne rugăm lui Dumnezeu să ne dea și nouă aceste opt daruri, pentru ca să putem fi ceea ce El vrea să fim: discipoli autentici, care îl iubesc pe El, cuvântul Său și misiunea Sa.
Original in Published in Cristofori.ro
